Vacanța de iarnă nu se petrece acasă

Va trece și Revelionul, copiii mai au încă 7 zile din vacanța de iarnă și te gândești cu groază cum vor sta toată ziua în casă, fără teme, fără școală online. Îți dai seama că-ți va fi dor de alea patru ore petrecute pe zoom. Pe care le urai…

Nu îți pierde speranța! Arsenal Park îți poate salva concediul pe care oricum va trebui să îl iei ca să poți sta acasă cu copiii. Iar lor, le va salva vacanța de iarnă. Ajută-i să ia o pauză de la ecrane și du-i la Arsenal Park

Există aici o mulțime de activități pentru copii, totul în siguranță și în aer liber. Dacă activitatea lor preferată este să se cațere în copaci, să sară și să alerge, Arsenal Park le poate oferi toate acestea, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță: cele impuse de pandemia actuală (purtarea măștii și igienizarea mâinilor – obligatorii, chit că toate activitățile au loc în natură, în mijlocul pădurii), dar și cele ce țin de siguranța la înălțime (copiii sunt echipați cu hamuri, căști de protecție etc.)

Concediul vostru în România din iarna aceasta va fi de neuitat. Cei mici vor avea ce scrie în compunerile din semestrul ce urmează iar voi veți povesti despre plimbările de-a lungul celor 88 de hectare ale pădurii Arsenal și despre cafeaua delicioasă, savurată alături de o carte bună sau de discuții frumoase, din orele cât copiii erau ocupați cu activitățile de peste zi. 

Nu e așa că abia aștepți vacanța de iarnă?